background img

Statut

Redăm aici câteva fragmente din Statutul Asociaţiei Studenţeşti AMiCUS:

Asociaţia Studenţească AMiCUS este înscrisă în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor în baza sentinţei civile nr. 60/07.07.1993, pronunţată la Judecătoria Iaşi în dosarul nr.65/PJ/1993.

Capitolul I – CONSIDERAŢII GENERALE

Art. 6. Asociaţia este persoană juridică de drept privat, este organizată şi funcţionează conform actului de constituire şi statutului, completate cu legislaţia în vigoare şi cu Regulamentul de ordine interioară. Asociaţia este autonomă, apolitică şi neguvernamentală, scopul ei fiind nonprofit si apolitic.

Art. 7. Patrimoniul iniţial (constituit din aportul membrilor fondatori) se completează potrivit statutului prin cotizaţiile membrilor, donaţii, subvenţii, sponsorizări, finanţări pentru proiecte în acord cu statutul asociaţiei, dobânzi şi dividende rezultate din plasarea sumelor disponibile în condiţii legale, resurse obţinute de la bugetul de stat sau local şi orice alte resurse prevăzute de lege.

Capitolul II – SCOPURI ŞI PROGRAME

Art. 9. Iniţierea de relaţii interumane în mediile studenţeşti având la bază valorile moralei creştine.

Art. 10. Apărarea demnităţii, a drepturilor şi intereselor membrilor ei.

Art. 11. Promovarea unor principii de viaţă sănătoase pentru trup, minte şi spirit.

Art. 13. Asociaţia poate elabora, organiza, finanţa, administra orice fel de proiecte, programe şi activităţi, în condiţiile legii, pentru a asigura atingerea propriilor obiective şi pentru a apăra interesele membrilor săi. Aceste activităţi pot fi desfăşurate atât pe raza judeţului Iaşi, cât şi pe întreg teritoriul României sau chiar în afara graniţelor ţării, în mod direct, sub forma activităţilor proprii sau prin asociere cu terţii (asociaţii sau fundaţii naţionale sau internaţionale) cu respectarea prevederilor legale ale ţării în care aceste acţiuni se desfăşoară.