Proiectul „Cele 7 Minuni ale Lumii” este un proiect de voluntariat cu specific educaţional. El se adresează în mod special tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, indiferent de mediul în care aceştia trăiesc, rural sau urban.
Proiectul se împarte în 7 seminarii, urmându-se scheletul celor şapte minuni ale antichităţii. Fiecărei minuni îi corespunde o aplicaţie practică. Aceste aplicaţii pot viza teme diverse ce se adresează adolescenţilor ca fumatul, sexualitatea, drogurile, imaginea de sine, familia. Durata proiectului poate varia între 2 şi 7 săptămâni în funcţie de frecvenţa prezentărilor. Eficienţa maximă se obţine la o durată de 4 săptămâni, prezentările încheindu-se cu un test de verificare a cunoştinţelor.
Voluntarii care desfăşoară acest proiect sunt în special studenţi. Pot participa studenţi de la orice facultate sau specializare. Avantajul acestora este unul deosebit de important ei reuşind să îşi dezvolte abilităţi de comunicare, planificare dar şi să îşi îmbunătăţească tehnicile de abordare didactică. Astfel proiectul este un avantaj dublu atât pentru beneficiari, tinerii între 10-14 ani, cât şi pentru studenţii activi.