background img

Istoric

În anul 1993 ca urmare a iniţiativei, prieteniei şi rugăciunii unui grup de studenţi ieşeni s-a născut AMiCUS. De la începutul existenţei sale AMiCUS a însemnat studenţi. A însemnat studenţi însă nu singuri, ci studenţi cu Dumnezeu. S-au organizat şi astfel s-a născut Asociaţia Studenţească AMiCUS. Confrom statutului, asociaţia este autonomă, apolitică şi non-guvernamentală, scopul ei fiind nonprofit şi apolitic. Dacă am dori să ne amintim trecutul nu putem să o facem decât prin intermediul activităţilor noastre, a proiectelor create şi desfăşurate de noi. Astfel AMiCUS şi-a structurat proiectele, încă de la naştere, pe patru planuri. Seminarii de educaţie pentru studenţi, proiecte de voluntariat, activităţi de promovare a sănătăţii şi acţiuni culturale. În ceea ce urmează dorim să retrăim crâmpeie de istorie a ceea ce noi numim cu drag AMiCUS.

Seminarii

Seriile de seminarii au debutat chiar din anul 1993 cu seminarul „Cum să fii liber în dragoste”. Au urmat apoi diferite seminarii pe teme de cunoaştere, comunicare, muzică, poezie, managementul timpului. În luna aprilie a anului 2004, în colaborare cu Universitatea Schloss Bogenhoffen din Austria am organizat, la teatrul Luceafărul un program de anvergură intitulat „Visuri” La aceste seminarii au participat, timp de 8 zile (11-19 aprilie) sute de studenţi ieşeni. În anul 2005 seminariile au continuat la Matca (Galaţi) cu „Viitorul mai devreme”. Acest seminar fusese prezentat de studenţii AMiCUS şi în anii 2002 şi 2003, la Vatra Dornei resprectiv Bacău. “Viitorul mai devreme” este un program ce promovează ideea de AMiCUS în rândul celor ce se pregătesc să intre în această etapă de viaţă, în rândul liceenilor sau a tinerilor din biserică şi nu numai, care vor fi in curând studenţi.

Activităţi sociale în folosul comunităţii locale

Începând cu anul 2001 am organizat activităţi de voluntariat în interesul cetăţenilor municipiului Iaşi. Acestea au inclus: plantare de copaci în parcuri, reamenajarea unor spaţii de joacă pentru copii, curăţarea domeniului public. „Târgul de meşteşuguri pentru copii” a fost un proiect organizat de AMiCUS şi Conferinţa Moldova în anul 2003, program pentru care tinerii şi copiii din biserică au confecţionat obiecte artizanale, apoi au fost amplasate standuri în Piaţa Unirii, organizându-se o expoziţie cu vânzare a acestor obiecte, banii obţinuţi fiind donaţi Primăriei Iaşi. Ca o tradiţie deja, Amicus participă an de an în cadrul proiectului „Zâmbetul naşte Zâmbet” la tinerii de peste 18 ani din centrul de plasament Bucium cu pachete cu dulciuri, haine şi hrană. A doua parte inedită a acestui proiect este Ieslea naşterii Mântuitorului realizată într-un spaţiu public într-un un cadru apropiat de realitate (oiţe, măgăruş, iesle, paie şi fân, păstori şi magi care adresau invitaţii trecătorilor de a poposi un moment şi a medita).

Educaţie pentru sănătate

În anul 2001 în colaborare cu Asociaţia „Sănătate şi Temperanţă” AMiCUS Iași a realizat proiectul ExpoSĂNĂTATE. La acest proiect locuitorii municipiului Iaşi au putut să primească sfaturi şi recomandări pentru un stil de viaţă sănătos. Deasemenea an de an AMiCUS Iași organizează cu ocazia zilei de 31 Mai acţiuni de avertizare asupra pericolului reprezentat de fumat.

Proiecte culturale

Cu ocazia sărbătorilor, atât de iarnă cât şi a Paştilor, AMiCUS a organizat începând cu anul 1993 concerte la Teatrul Luceafărul sau la Filarmonica de Stat, susţinute de ProMusica, Agape, Jim McDonald sau Chromatic. În anul 2000, la Universitatea „Al. Ioan Cuza”, AMiCUS Iași a fost gazda unui amplu cenaclu literar cu studenţi din toată ţara. În anul 2002 studenţii Asociaţiei au susţinut programe artistice la deschiderea expoziţiei „Flori de toamnă” din cadrul grădinii botanice.